prietenii…
Fara sa vreau(oare?) am ajuns in stadiul in care mai am putini prieteni ‘adevarati’. Ca doar stii cum se spune, ‘putini dar buni’, dar de fapt toti sunt cam acelasi cacat, aceeasi apa de ploaie, te vorbesc pe la spate, ii fac ochi dulci prietenei tale, si alte ‘gingasii’ de astea… Asa ca imi pun intrebarea fireasca: cum as putea sa reactionez cand mi se intampla faze de genul prietenii te vorbesc ‘de bine’ in absenta ta? Ca in prezenta ta nu ar face-o, de ce oare? Sa stai la scara cu berea in mana si sa-ti bagi pula’n gura lu’ vecina de la 5, sa tipi la fete pe strada ‘faaaaaaaaaa ce buna esti, ce ti-as da o mueeeeeee’ inseamna curaj, sa ii spui cuiva in fata ca nu iti place ceva la el, nu e. Oare cati dintre noi stiu diferenta intre curaj si tupeu? Oare cati dintre noi au curaj sa coboare din bmw-ul de nspemii de euro pe care il conduce din banii lui taticu’ sa ‘mute’ un caine mort de pe strada, si cati sa ajute o persoana cu handicap, fara casa? Exemple sunt multe… La celalalt capat insa, cati au tupeul sa iti spuna ca prietena ta e o curva, cati sa iti dea sfaturi ‘prietenesti’ cum sa faci una/alta, si cati sa iti spuna ca lucrurile pe care le faci tu(si stii ca sunt bune, cel putin in masura in care te privesc pe tine, si din perspectiva ta…) nu sunt bune pentru ca ‘nu asa trebuie facute’. Multi! As vrea sa continui subiectul asta(si cred ca o sa o fac) dar din pacate am de luat niste decizii si nu pot sa fac asta acum… Concluzia? Baga-ti ce ai in dotare in ‘prieteni’ si nu mai pune botul la ‘tot ce zboara se mananca’!
Subscriu:
Si cateodata nu doar “prietenii” ci si rudele cele mai apropiate iti fac cel mai mare rau. Una stiu sigur, unica perosoana in care poti sa ai incredere suta la suta esti doar tu insuti, ceilalti vin si pleaca dupa cum bate vantul sau mai bine zis dupa cum le e castigul, dar raman numai cei carora chiar le pasa. Si ei vor fi acei care o sa fie alaturi orice nu s-ar intampla. Chestia e sa crezi ca exista asa oameni.